Dezamăgit de creştinism?
de Ravi Zacharias
DESCRIERE
Modul în care Îl percepi pe Isus… pe tine însuți… sau felul în care ar trebui trăită viață… Toate acestea sunt pe cale să se schimbe.
Prin analiza unor întrebări, precum: „Cine este Isus?”, „Cum se poate apropia omul de Dumnezeu?” sau „Există un conflict între a fi condus de scopuri sau de raţiune?”, Ravi Zacharias încearcă să găsească un motiv clar pentru numărul în continuă creştere de oameni care au renunţat la credinţă în zilele noastre. În final, acesta se întreabă dacă este vorba despre un eşec al lui Dumnezeu sau mai degrabă al Bisericii, ca reprezentantă a Lui. Mai dramatic este însă faptul că acesta se întreabă dacă nu cumva scopurile iraţionale ale viziunii scepticilor despre o lume lipsită de Dumnezeu riscă însăşi existenţa umanităţii.
Lucrarea lui Zacharias li se adresează celor care au părăsit Biserica, fie la propriu, fie doar la nivel emoţional, celor care trăiesc apăsaţi de îndoieli ascunse şi care se luptă cu soluţia mult prea simplistă: „Isus este răspunsul”, care li se oferă atunci când sunt sufocaţi de un noian de întrebări dificile.